Nu ştiu de ce, dar cateodată mă schimb din nimicuri. Stă în firea mea s-o fac şi apoi să încerc să readuc totul pe făgaşul obişnuit. Evident, nu reuşesc - odată ce se strică, se strică. Poate, dac-aş încerca să mă stăpanesc, n-aş mai "greşi". Dar atunci nici n-aş putea trăi în mine şi nici nu aş putea suporta să mă regăsesc în vreo acţiune, imagine, melodie. Pentru că, deşi nu iubesc prea tare oamenii, pe mine mă iubesc cel mai puţin. Pentru că-mi ştiu defectele şi gandurile, sentimente, ştiu cand sunt prea sentimentală şi încerc să mă opresc. Pentru că cel mai mare rău pe care mi-l pot face este să încerc să semăn prea tare cu mine. Pentru că urăsc să depind de cineva. Pentru că n-are rost să mai înţeleg sau să cred. Pentru că am fost dezamăgită. Pentru că nu mai vreau. Pentru că, uneori, aş vrea să plang.
Dar ştiu, big girls don't cry...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu