Miercuri, 27

Cel mai mult urăsc societatea de căcat în care trăiesc.

Mi-am început vacanţa în cel mai prost mod cu putinţă, în trenurile CFR-ului. A trebuit să ascult, din Sibiu şi până-n Podu Olt, manelele pe care un imbecil le punea pe telefon, înjurăturile unui alcoolic împuţit care nu ţinea cont că e lipsit de bun simţ ca babele, copiii şi femeile de lângă el să-l audă cum îşi bagă în tot şi toate. Şi, cireaşa de pe tort, cocalarii din spate au "împrospătat" aerul cu iz de transpiraţie cu spray paralizant- aşa, ca să fie siguri că minunata călătorie va rămâne memorabilă. A rămas. Categoric, a rămas.

Cel mai tare era, însă, controlorul, care se uita la puştanii puşi la punct de un nene şi întreba, mai mult de formă, cine a fost cel ce a comis "crima". Evident, cum infractorul nu putea fi depistat şi cum nu conta umilinţa sau zarva făcută în tren, nu s-a chemat poliţia, ci tinerii au fost coborâţi la prima staţie (la care pun pariu că trebuiau să coboare). Tot controlorul a fost cel ce, într-un act de curaj, l-a ameninţat pe beţiv că-l dă jos din tren dacă nu se calmează. A fost o alinare; beţivul a renunţat să se mai ia la harţă cu tânărul ce încerca să-l facă să înţeleagă că nu e normal să vorbeşti într-un asemenea hal într-un loc public şi a început să-şi omoare timpul cu sticla de bere de lângă scaun şi cu restul lumii, iar "naşul" a putut sta liniştit deoarece şi-a făcut meseria şi a aplanat conflictul... O, da, şi pentru că s-a asigurat ca noi, cei din tren, să rămânem la fel de mulţumiţi ca până atunci. Adică sub limită.
Nu cred să mă fi simţit vreodată mai ruşinată de incapacitatea de a schimba ceva, de faptul că trăiesc alături de o grămadă de tâmpiţi care nu sunt în stare să facă ceva, orice, pt a instaura liniştea. Şi nici nu cred să fi dorit vreodată să fiu "un bărbat mare şi puternic" care să le spargă faţa celor ce deranjau în mod voit.

P.S. Am citit acum ceva timp începutul cărţii "Ghidul nesimţitului" şi nu am crezut că pot exista persoane de o asemenea nesimţire. Dar "viaţa bate filmu'!"