joi, 31 martie 2011

ş-unu

Îmi pare rău doar pt că nu-s din piatră. Atât. Ăsta e singurul regret pe care-l accept. Regret că simt. Regret că mă sufoc. Regret că nu pot face nimic în privinţa asta.
Şi mi-e atât de scârbă încât simt că dacă n-o să urlu tot, n-o să mai găsesc niciun scop în existenţă, n-o să mi-o iert niciodată (având porniri atât de bruşte şi atât de intense, m-aş trăda singură încercând să trec peste.).
Şi e greu, căci mă simt oarbă, prostită, furioasă şi dezgustată de toate ideologiile SF.

2 comentarii:

  1. imi pare rau ca iti pare rau ca ai trait viata mult mai intens decat majoritatea o sa o traiasca vreodata

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-mi pare rău că am trăit viaţa intens. Chiar nu. Îmi pare rău că mă las afectată prea tare. Atât.

    RăspundețiȘtergere