marți, 15 februarie 2011

Karaoke în Piaţa Mică


De mult nu m-am mai distrat atât de tare de tare. Niciodată până acum nu cred să fi cântat cu o asemenea intensitate, până mi-am pierdut şi grohăitul ce ţinea loc de voce. 
Timp de aproximativ trei ore am luat parte la una din experienţele ălea ce te schimbă radical. A fost pentru prima dată când m-am simţit cu adevărat în largul meu într-o asemenea mulţime de oameni, când nu mi-a păsat cine erau, ce vroiau, ce perspectivă de viitor avea fiecare. Când mi-era indiferent dacă mă aflam lângă un necunoscut sau lângă cei mai buni prieteni.Când am simţit că oamenii pot forma o familie şi se pot distra împreună.
Am cântat (sau, mai bine zis, urlat) "It's my life /It's now or never /I ain't gonna live forever /I just want to live while I'm alive ", am întrebat "Alice? Who the fuck is Alice?", aproape m-am simţit mai umană când a început Feel (Robbie Williams) şi apoi am strigat "Viva la vida!".
Încă mă mai doare gâtul, dar abia aştept o dată viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu