Astă seară am realizat un lucru. Poate că m-am lăsat influienţată de varietatea de emoţii din ultima zi sau de "cuvintele" altcuiva, dar am simţit ideea în sine ca fiind a mea. Am realizat că nu-s nebuni cei ce acţionează dintr-un impuls şi că ceea ce eu văd ca fiind o tragedie (din exterior), poate fi soluţia cuiva de a se elibera. Am înţeles că n-ai nevoie de tragedii pentru a fi cu adevărat sătul, ci ai nevoie doar de siguranţa că viitorul nu-ţi poate aduce momente mai fericite sau calme, sau liniştite. Că viaţa e un bol de acţiuni ce se repetă; zilnic aceleaşi, făcute, poate, în moduri diferite - dar aceleaşi.
Am realizat că ai nevoie de curaj pentru a profita de moment; că nu trebuie să te gândeşti la nimeni din exterior, numai la tine şi la felul în care totul capătă contur în tine.
E ciudat cum, pentru un moment, te simţi desăvârşit. Atât de gol şi, totodată, atât de plin încât simţi nevoia să cuprinzi totul fără să faci vreo mişcare. Să mori şi să renaşti şi să laşi să-ţi curgă lumină prin ochi. Să-ţi asumi riscul...
Dar n-am făcut-o; mă-nţepa inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu