Câţi dintre voi nu sunteţi ipocriţi? Câţi dintre voi nu le ţineţi altora lecţii de morală, de etică, nu-i condamnaţi pe ceilalţi când fac o greşeală, cât de mică? Atunci când aruncaţi feţe scârbite şi sunteţi cea mai morală persoana de pe pământ, când găsiţi o mie de moduri în care acel cineva putea evita acea greşeală, Când sunteţi "cel mai" corect "din oraşul acesta".
Câţi nu se ghidează după aparenţe şi nu judecă oamenii după criterii de-a dreptul idioate? Câţi nu se cunosc nici pe jumătate aşa cum sunt, ci-şi ascund narcisismul şi toate toanele sub o faţă prietenoasă? Câţi nu vorbesc fără să înţeleagă cu adevărat cuvintele, fără să realizeze că o propoziţie poate fi o realitate, iar o minciună, cât de frumos învelită, tot minciună rămâne?
Ştiu că, într-o anumită măsură, şi eu fac parte din acei "câţi". Dar sunt conştientă de asta şi încerc s-o schimb. Încerc să fiu eu, chiar dacă asta mă face un fel de ţintă. Încerc să nu par mai morală decât sunt şi să nu-mi ascund dezgustul faţă de anumite chestii. Pentru că există. Şi pentru că din orice învăţ ceva. Şi pentru că nu mai trebuie să mai regret nimic în viaţă pentru că din orice rahat înveţi ceva.Şi, în primul şi-n primul rând, pentru că am învăţat că persoanele pe care le considerăm mai "bune şi sincere" decât noi sunt primele ce se târăsc în noroi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu