Veronika se hotărăşte să...

Astă seară am realizat un lucru. Poate că m-am lăsat influienţată de varietatea de emoţii din ultima zi sau de "cuvintele" altcuiva, dar am simţit ideea în sine ca fiind a mea. Am realizat că nu-s nebuni cei ce acţionează dintr-un impuls şi că ceea ce eu văd ca fiind o tragedie (din exterior), poate fi soluţia cuiva de a se elibera. Am înţeles că n-ai nevoie de tragedii pentru a fi cu adevărat sătul, ci ai nevoie doar de siguranţa că viitorul nu-ţi poate aduce momente mai fericite sau calme, sau liniştite. Că viaţa e un bol de acţiuni ce se repetă; zilnic aceleaşi, făcute, poate, în moduri diferite - dar aceleaşi. 
Am realizat că ai nevoie de curaj pentru a profita de moment; că nu trebuie să te gândeşti la nimeni din exterior, numai la tine şi la felul în care totul capătă contur în tine.
E ciudat cum, pentru un moment, te simţi desăvârşit. Atât de gol şi, totodată, atât de plin încât simţi nevoia să cuprinzi totul fără să faci vreo mişcare. Să mori şi să renaşti şi să laşi să-ţi curgă lumină prin ochi. Să-ţi asumi riscul...
Dar n-am făcut-o; mă-nţepa inima.

Miercuri, 18

Câţi dintre voi nu sunteţi ipocriţi? Câţi dintre voi nu le ţineţi altora lecţii de morală, de etică, nu-i condamnaţi pe ceilalţi când fac o greşeală, cât de mică? Atunci când aruncaţi feţe scârbite şi sunteţi cea mai morală persoana de pe pământ, când găsiţi o mie de moduri în care acel cineva putea evita acea greşeală, Când sunteţi "cel mai" corect "din oraşul acesta".
Câţi nu se ghidează după aparenţe şi nu judecă oamenii după criterii de-a dreptul idioate? Câţi nu se cunosc nici pe jumătate aşa cum sunt, ci-şi ascund narcisismul şi toate toanele sub o faţă prietenoasă? Câţi nu vorbesc fără să înţeleagă cu adevărat cuvintele, fără să realizeze că o propoziţie poate fi o realitate, iar o minciună, cât de frumos învelită, tot minciună rămâne? 
Ştiu că, într-o anumită măsură, şi eu fac parte din acei "câţi". Dar sunt conştientă de asta şi încerc s-o schimb. Încerc să fiu eu, chiar dacă asta mă face un fel de ţintă. Încerc să nu par mai morală decât sunt şi să nu-mi ascund dezgustul faţă de anumite chestii. Pentru că există. Şi pentru că din orice învăţ ceva. Şi pentru că nu mai trebuie să mai regret nimic în viaţă pentru că din orice rahat înveţi ceva.Şi, în primul şi-n primul rând, pentru că am învăţat că persoanele pe care le considerăm mai "bune şi sincere" decât noi sunt primele ce se târăsc în noroi.

Sometimes, its hard to hold on, so hard to hold on to my dreams.

pieces

Niciodată n-o să-mi mai fac planuri de viitor ce să includă o altă persoană; pe oameni nu te poţi baza cu adevărat, ei nu văd mai departe de propria persoană. Pe ei nu-i poţi cunoaşte pentru că au o mie de feţe pe care le împrumută fără să-ţi lase timp să te acomodezi. Ei simt diferit, ei nu ştiu, ei nu văd şi nici nu vorbesc. Ei nu înţeleg. Ei au mândrie, au motive, au orgoliu. Ei au capacitatea de a te face să te îndepărtezi într-o secundă cât pentru o mie de ani. Ei te pot face să regreţi, fie şi pentru o secundă, perioade îndelungate de timp. Ei te pot face să-ţi întorci scârbit, întristat, prostit, privirea. Să te consideri inocent şi să vrei să schimbi asta. Să doreşti să-ţi verşi toată frustrarea, să-ţi urli în gura mare slăbiciunea.Să dai vina pe tine la infinit şi să încerci să îndrepţi totul. Să realizezi că eşti penibil; nu poţi lupta cu morile de vânt.