marți, 29 noiembrie 2011

...

Cele mei importante decizii sunt luate într-o fracţiune de secundă. Nu-i nevoie decât de o clipă în care o idee să-ţi apară într-o lumină favorabilă, cât să schimbe tot în tine. N-ai nevoie decât de aerul ăla cald, de somnolenţă şi indispoziţie pentru ca, odată ce te trezeşti, să nu mai doreşti să mai "adormi" vreodată.
Mă gândesc serios să plec, să părăsesc oraşul ăsta. Nu ştiu de ce. Pur şi simplu mi-a intrat ideea asta în cap şi nu o mai pot alunga. Unii pot crede că încerc să fug... Probabil. De ce sau de cine? Nu ştiu. Să fug. Poate de mine, poate de monotonie, poate de oameni. Poate de o tentativă de viaţă ce nu are nimic trist sau fericit în ea.
Am nevoie de extreme... Trebuie să plec pentru a fi fericită sau tristă, nu contează atât de tare.
Vreau să retrăiesc emoţia descoperirii de locuri şi de oameni noi. Mă sufocă oraşul ăsta, atât de frumos şi atât de drag mie. Mă sufocă... Într-un timp, nu vedeam viaţă în afara lui... Vremurile ălea au apus, odată cu frica mea de necunoscut.
Nu-mi mai e teamă.

Un comentariu:

  1. ...si eu am plecat ...poate nu trebuia ... poate trebuia sa mai stau ... dar daca ai pentru ce sa stai ...poti intarzia :) dar la un moment dat tot o sa pleci

    RăspundețiȘtergere