Nu-mi doresc să fiu om. Pentru că a fi om implică a fi instabil, a fi trist, a avea momente în care-ţi simţi pieptul apăsat, când aerul e prea cald, prea mult, ţi se lipeşte de plămâni şi ajunge să te doară.
Nu vreau să fiu om, căci astfel ajung să cunosc şi noţiunea de timp. Şi eu n-am nevoie decât de câteva secunde în care să pot fi cu adevărat fericită... Atât. Restul nu contează, restul e de prisos. Doar o clipă în care renunţi la raţiune.
Nu mai vreau să mai fiu vreodată tristă sau plictisită. Nu mai vreau să mai am incertitudini. Nu mai vreau să încerc să găsesc scuze.
Stupidă viaţă... Contează atât de puţin ceea ce-ţi doreşti!